de PIERRE BARILLET
și JEAN-PIERRE GREDY
Regia și scenografia: Camelia Ghinea
Distribuția:
Julien: Claudiu Gabor
Stephanie: Andrada Samoilă
Antonia: Cezara Crețu
Igor: Alexandru Moldovan
Norbert: Sorin Fruntelată
Doamna Durand: Camelia Ghinea
Light Design: Lucian Moga
“Ce ar fi viața fără iubire? Se pare că medicul dentist Julien Desforges este dependent de iubire, dar una lipsită de complicații. Pentru a se asigura că nicio femeie din viața lui nu-i va cere să se căsătorească cu ea, găsește soluția: Le spune “adevărul” de la început. Poartă un inel fals și pretinde că e căsătorit și tatăl a trei copii. Ce faci dacă inima îți spune că ai găsit fata potrivită? Spui “adevărul”? Ca orice minciună ce se vrea nevinovată la început, va atrage după ea altă minciună și alta minciună, până ce doctorul, cu greu, va opri acest carusel.” Camelia Ghinea – regizor
“Floare de Cactus” este o comedie mereu actuală, plină de pasiune, de ritm și de răsturnări de situație. Intriga se bazează pe o rețea de încurcături care se amplifică din momentul în care, în numele iubirii, o minciună este justificată cu una și mai mare.