CREEPS

Distribuția:

Petra – Ioana Tănasă/ Theodora Pintilie
Maren – Raluca Balan
Lilly – Denisa Tudora
Regizorul – Andrei Pleșa

Regia – Alex Ianăși

Scenografia digitală (design video) – Milena Muranyi

Muzica – Raw Creatives Group

Coregrafia – Irina Dănescu

Cuvântul regizorului:

Atunci când fac un text, eu obișnuiesc să îi dau subtitluri, doar pentru propriul proces analitic și creativ. Acest spectacol, se numește, în agenda mea „Creeps sau cine eram înainte să mă coste să fiu?” . Despre asta este vorba, comercializarea imaginii unui om în societatea capitalistă contemporană. Faptul că suntem obligați, de relațiile de producție și de lumea digitală, să ne croim atent o imagine pe care o putem vinde, și reușim asta într-o așa măsură încât nu mai avem vreo idee cine suntem. Cu asta am lucrat în procesul nostru, imagini ale noastre, autentice sau fabricate, ale internetului, ale culturii, ale politicii, ale istoriei. Puse împreună, puse în conflict, încercând să înțelegem cine eram.
Mi-aș fi dorit să fac un spectacol care să vorbească despre Reșița, despre relațiile sociale de aici, nostalgia care plutește în aer, despre privatizări, tranziția post-decembristă. Dar nu avem timp, iar vina nu este a echipei sau a teatrului. Vina este una structurală, modul în care funcționează azi producția e intenționat croit astfel încât să nu dea timp pentru o analiză în profunzime a societății. E nevoie să fim superficiali ca să vindem, să vorbim despre lucruri superficiale. În adâncul lui, este un spectacol despre imposibilitatea comunicării sincere astăzi, despre cum nu am fi putut vreodată face un spectacol despre Reșița.
Și este un spectacol pentru generația mea. Un spectacol despre o generație care a fost crescută sub imperativul de a performa și apoi i-a fost rezolvată, de către social media, această nevoie. Social media ne-a dat structurile ce ne permit și obligă să performăm tot ceea ce facem tot timpul. Bo Burnham a înțeles acest lucru când a scris melodia „Welcome to the internet” și este pentru noi o sursă de inspirație. Apoi, Guy Debord este altă sursă, iar spectacolul a fost gândit în dialog cu cartea lui „Societatea spectacolului”. Apoi vorbim despre brainrot și despre curentul brat, despre castinguri, reach, AI și algoritmi care ne dictează „libera exprimare”. Vorbim despre Charlie XCX, Kendrick Lamar, Radiohead, oameni care poate au crezut în ceva înainte să îi coste să fie. Vorbim despre TikTok, Youtube, vorbim despre branduri de îmbrăcăminte, vorbim despre cum se speculează financiar dezastrele lumii noastre. Vorbim despre toate acele lucruri care nu ne mai lasă să fim.

Sinopsis

Creeps e un spectacol despre imagine — cea pe care o afișăm, o vindem și, într-un final, o confundăm cu cine suntem. Într-o lume dictată de algoritmi, reach și branding personal, generația crescută sub imperativul performanței caută să-și amintească cine era înainte să o coste „să fie”. Un colaj de identități digitale, referințe pop și reflecții asupra capitalismului, social media și imposibilității comunicării sincere. Un spectacol despre noi, cei care ne performăm viața… și despre ceea ce pierdem între timp.

Skip to content