Teatrul Tineretului – Piatra Neamț
După Lewis Carroll
Regia Ada Milea
Scenografia: Alexandra Constantin
Coloana sonoră: Ada Milea
Desene & animație: Paul Mureșan
Light-design: Cristi Niculescu, Costi Baciu
Piezo: Laurențiu Vescari
Fotografii: Marius Șumlea
Distribuția:
Alice: CORINA GRIGORAȘ
Pălă: PAUL OVIDIU COSOVANU
Pisi: NORA COVALI
Regina: CĂTĂLINA EȘANU
Rabbit: ANDREI MERCHEA ZAPOTOȚKI
Hare: DRAGOȘ IONESCU
Recomandare vârstă: +7 și adulți
Durata spectacolului: 60 min (fără pauză)
„Aventurile Alisei în Țara Minunilor“ de Lewis Caroll este pretextul de la care pornește Ada Milea în construirea unei lumi în care râsul enorm e pigmentat de ironie. Mame autoritare și impulsive, iuți ca piperul, o regină obsedată de pedepsirea supușilor, pisici condamnate să trăiască după regulile oamenilor, materii școlare ciudate, ca Peștificarea, Broscărirea, Artele elastice, sunt câteva dintre componentele unui joc în care absurdul amuzant ne scoate din obișnuințele noastre cotidiene și ne împrospătează curiozitatea.
Spectacolul se adrsează unui public larg, format din copii, părinți și bunici, fiind o invitație la dialog creativ între generații.
„Autorul s-a jucat cu elementele realității vremurilor lui, iar noi am «împrumutat» de la el cele mai interesante personaje și ne-am jucat cu realitatea vremurilor noastre.“
(Ada Milea)
Extrase presă
ALICE
În Alice, Ada Milea aduce povestirea lui Lewis Carroll în prezent. Dar ca și în textul original, „căderea” ei este o formă de revoltă împotriva familiei. Alice (Corina Grigoraș) are o mamă castratoare (Cătălina Eșanu, care joacă și Regina, căci ce este o mamă dacă nu stăpîna lumii?), obsedată de control, fără respect pentru intimitate și neiubitoare de pisici (Pisi (Kitty) – Nora Covali, mîța netolerată în planul realist, devine Pisica Cheshire în cel onirico-psihologic). Așa că adolescenta se extrage din această realitate și își creează alta, „minunată”, nu în grădină, ci în propria cameră căci Alice e copil de bloc și această comunitate se amprentează pe identitatea ei (poartă o machetă de bloc ca pe o rochie).
Practic, cade în sine. Țara Minunilor e un spațiu din intimitatea ei, unde își poate încerca identitățile, poate să tatoneze cine este și cine poate fi (se micșorează și se mărește prin reflexia umbrei pe un ecran), dar realitatea nu dispare cu totul. Personajele Pălă (Hatty) (Paul Cosovanu), Rabbit (Andrei Merchea Zapotoțky) și Hare (Dragoș Ionescu) vorbesc despre defrișări (se retrag „în pădurea rară”), Alice critică programa școlară etc. În fundal se clatină hipnotic ciupercile supradimensionate și halucinogene ale regretatei scenografe Alexandra Constantin. Pînă la urmă, ca să te găsești pe tine trebuie să ieși din zona de confort a realității. Ada aduce un personaj nou, Teatrul, care vorbește cu vocea animatorului Paul Mureșan într-o ardelenească neaoșă, exotică în Moldova: „Niii, ce fain!”. Și repetă această replică pînă instituie cadrul convențional al imaginarului în care Alice începe să se maturizeze.
Oana Stoica, Două personaje împotriva autorilor
Dilema Veche nr. 849 din 16 – 22 iulie 2020
Ada Milea este o bună cititoare a textului original, așa cum s-a dovedit și în celelalte spectacole-concert create, adică a păstrat sensul, esența scrierilor respective. Iar cartea lui Lewis Carroll nu este altceva decât o satiră la adresa încuiaților săi colegi, a unei profesorimi învechite în rele deprinderi, rigidă, anacronică. Dar autorul ridiculizează, deopotrivă, raționalismul îngust, convențiile sociale, eticheta strictă, adică tot ceea ce ținea de epoca victoriană în care trăia, una profund conservatoare, strânsă într-un sufocant corset. Astfel că a născocit o poveste fantastică, cu totul și cu totul aiuritoare, absurdă, unde orice era posibil, într-o strălucită parodie, plină de nerv, a obiceiurilor din perioada amintită. Ca să le distreze pe cele trei adorabile surori Liddell, duse, într-o însorită dimineață, la o plimbare cu barca, Carroll a inventat năzdrăvanele peripeții ale lui Alice în Wonderland pentru ca fetițele să-și aducă aminte de copilăria lor și de fericitele zile de vară, păstrându-și aceeași inimă simplă și iubitoare. În versiunea Adei Milea, fantasticul întâmplărilor este păstrat, ca și adresa satirică, ea căpătând însă accente actuale și locale, prin conturarea unui Absurdistan în care se petrec lucruri anapoda, împotriva bunului-simț și a firescului vieții. (…)
Alice este un spectacol antrenant, savuros, inventiv, ironic și ludic (pe care l-am văzut când ceasul era „noiembrie și jumătate“), conținând implicit o caldă pledoarie pentru păstrarea curatelor bucurii ale copilăriei.
Carmen Mihalache, Alice în Absurdistan
Ateneu nr. 605/ianuarie 2020
Spectacolul pe care teatrul nemţean îl propune este un deliciu din toate punctele de vedere, în mod special pentru publicul adult (dar spectacolul e recomandat pentru 7+).
În fapt, în spatele succesului spectacolului Alice se ascunde o triadă de forţe care şi-au dat mâna şi care au conlucrat astfel încât să ofere o experienţă ludică şi hazlie, dar şi plină de inovaţii scenice şi imaginare. Aşadar, în primul rând trebuie să menţionăm contribuţia Adei Milea, cea care a dat de fapt forma spectacolului şi care a creat cântece atât de specifice şi de recognoscibile, pline de inserţii umoristice ce par uneori aleatorii, dar care îşi au locul lor bine gândit în întregul demers scenic. De altfel, un merit pe care îl au compoziţiile ei este acela că reuşesc să se menţină antrenante pe tot parcursul reprezentaţiei, de la un capăt la altul, şi nu scad deloc în calitate sau intensitate. Ada Milea reuşeşte să creeze o nouă dimensiune imaginativă, care cu toate că se desprinde de versiunea clasică, îi rămâne în mare parte fidelă, reuşind să fascineze prin reinterpretarea în propriul ei stil a uneia dintre poveştile cele mai povestite şi repovestite.
Mai apoi, sunt de amintit cei care au adus pe scenă viziunea Adei Milea, cei care au construit universul spectacolului astfel încât să se integreze armonios cu cântecele şi cu atmosfera generală pe care acesta a încercat şi, fără îndoială, a şi reuşit s-o redea. Astfel, scenografia este semnată de Alexandra Constantin, care aduce înaintea publicului o lume atât de halucinantă şi de incredibilă încât chiar pare că spectatorii au fost luaţi şi duşi în interiorul romanului lui Lewis Carroll. Este o explozie de culori şi de forme, la care contribuie desigur şi light designerul Cristian Niculescu printr-o suită de lumini care îi evidenţiază în principal pe actori şi care contribuie la experienţa vizuală a celor prezenţi în sală. O noutate surprinzătoare este şi cea adusă de Laurenţiu Vescari, care se foloseşte de instalaţia numită Piezo ca să aducă la viaţă prin efecte sonore mai multe obiecte neanimate, introducându-le astfel în universul diversificat al nebuniei generale pe care Alice îl ilustrează cu atâta uşurinţă.
Nu în ultimul rând, animaţiile lui Paul Mureşan sunt şi ele o adevărată plăcere vizuală, oferind o notă subtilă, dar melancolică de copilărie şi întregind acest tablou pe care Ada Milea îl conturează cu dibăcie.
Răzvan Rocaș, O altfel de Ţară a Minunilor – Alice
LiterNet.ro, noiembrie 2019