Omul de turtă dulce
de David Wood
Regia: Ștefan Iordănescu
Scenografia şi costumele: Erika Cseglödi
Distribuţia:
Omul de turtă dulce: Alexandru Moldovan
Ceainicul: Camelia Ghinea
Şoricelul: Marius Tudor
Ceasul Cuc: Andrada Samoilă
Piperniţă: Nadina Cîmpianu
Solniţă: Sorin Fruntelată
„Omul de turtă dulce” prezintă povestea omuleţului făcut din aluat cu parfum de portocale, de către „oamenii mari”, şi adus la viaţă de Solniţă şi Piperniţă, două personaje cu suflet, animate de bune intenţii, care trăiesc pe un raft al dulapului din bucătărie şi se trezesc noaptea pentru
aventuri şi distracţii. Trezit la viaţă, Omul de turtă dulce află despre o dramă petrecută, de curând, printre personajele care populează bucătăria. Şi anume, Domnişoara Cuc, din Ceasul
cu Cuc, şi-a pierdut vocea şi, devenind inutilă, riscă să fie aruncată la gunoi de către „cei mari”. Omul de turtă dulce pleacă într-o aventură, pe raftul de sus, să facă rost de vreun remediu pentru ca Domnişoara Cuc să îşi recapete vocea. Acolo dă peste Doamna Ceai, o cucoană aparent nesuferită, cu care intră în conflict. Între timp, în bucătărie îşi face apariţia şi personajul
negativ, Şoricelul, care vrea să-l mănânce pe Omul de turtă dulce şi, desigur, lucrurile se complică. Până la urmă, binele învinge şi Cucul îşi recapătă vocea, întreaga aventură terminându-se cu un concert susţinut de toate personajele de pe raft, cu Omul de turtă dulce pe post de solist rock.Spectacolul regizat de Ştefan Iordănescu este plin e ritm şi viaţă, fiecare personaj fiind bine conturat, având trăsături accentuate inspirat, aşa cum se cade personajelor
din basme. Îl avem pe Omul de turtă dulce (Ana-Maria Cizler), un personaj bun, blând, cald, parfumat, dar şi energic şi curajos, gata de luptă pentru a-şi ajuta prietenii, om care aduce lumină şi bucurie atât colegilor de raft, cât mai ales copiilor din sală. Sau, cel puţin aşa ar trebui să fie. Îi avem pe bine-intenţionaţii Solniţă (Florin Ruicu) şi Piperniţă (Nadina Cîmpianu), dar, care
produc mai mult încurcături, o avem pe „artistă”, pe Domnişoara Cuc (Andrada Samoilă), care din nefericire şi-a pierdut vocea şi riscă să dispară la tomberon, fiindcă, nu-i aşa(?), un artist fără voce e terminat, o avem pe Doamna Ceai (Camelia Ghinea), aparent răutăcioasă şi
nesuferită, dar. gata să ajute şi ea la necaz, îl avem pe Şoricelul-gangster (Marius Tudor), personajul negativ. care, până la urmă, este convertit la sentimente mai bune. Pesonaje frumoase, vii, costume sugestive, un decor de poveste, în care dulapul de bucătărie devine o lume plină de frumoase surprize, dar şi de pericole. Aşa cum e de aşteptat, cele mai mari
pericole vin dinspre „oamenii mari”, care nu se văd, dar pot fi auziţi cum pun la cale răutăţi la adresa lucrurilor însufleţite din bucătărie.Copiii, dar şi „oamenii mari”, de data aceasta cei din sala de spectacole, au reacţionat cu aplauze şi strigături, au interacţionat entuziaşti cu personajele simpatice de pe scenă. Poate, un pic mai mult zâmbet şi bucurie trebuia să aducă
în poveste chiar Omul de turtă dulce.Un spectacol musical bine făcut, în care reprizele muzicale au fost şi dansante, astfel că nu au împiedicat deloc desfăşurarea acţiunii, dimpotrivă, au susţinut-o.
Durata: 55min
Vârsta recomandată: 3+
Data premierei: 13.05.2018