ISTORIC

TEATRUL DE VEST REȘIȚA, REPER CULTURAL

PENTRU BANATUL DE MUNTE

Motto:

Teatrul este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească”

Federico Garcia Lorca

Teatrul reșițean își are originile în perioada postbelică atunci când într-un oraș muncitoresc conducătorii politici au decis deplasarea scenei către publicul cel nou. Teatrul de Stat din Reșița apare prin migrația unei trupe de actori de la Teatrul Național din București. Acolo  se pregătesc, în bună parte, primele trei spectacole inaugurale. Iată derularea în ritm alert a momentelor importante: La 20 aprilie 1949, este prima repetiție cu piesa „Confruntarea”, de Tur si Seinin (sub îndrumarea regizorala a lui Oni G. si Nicolae Dinescu). În paralel, se pregătește premiera cu „Cumpăna”, de Lucia Demetrius (regia Sica Alexandrescu). Concomitent, se repetă și spectacolul cu „O scrisoare pierduta”, de I.L. Caragiale. Repetițiile cu aceste piese vor continua la Reșița, unde la 15 mai 1949, sosesc cu trenul personalul artistic, tehnicienii si materialele de scenografie.   Astfel ca în seara zilei de 1 iunie 1949, ora 20, se bate primul gong, prezentându-se cea dintâi premiera cu piesa „Cumpăna” de Lucia Demetrius. Momentul inaugural este consemnat de presa timpului, cu atmosfera si emoțiile firești unui important eveniment festiv.  Așadar, inaugurarea s-a făcut la Casa Muncitoreasca, în sala destul de spațioasă (888 locuri, parter-balcon), având o scenă cu o oglinda 9X4 m si 7 m adâncime. În 1953, stăpânul salii, sindicatul muncitorilor din Combinatul metalurgic, după câteva avertizări, face demersuri către oficialitățile orașului cerând evacuarea definitivă a sălii de către teatru. În aceste condiții, teatrului i se oferă sala și spațiile aferente fostului stabiliment hotel-restaurant „Oltenia”.  În noul sediu nu erau condiții pentru ateliere de pictura, tâmplărie si tapițerie, aflate provizoriu în clădirea „Madosz”. De aceea, pe locul popicăriei din curtea stabilimentului, s-a amenajat (în 1956), prin munca tehnicienilor teatrului, încăperile aferente atelierelor respective, în acest fel obținându-se avantajul grupării în aceeași incintă a întregii activități. In 1960-1961, când clădirea cea nouă a Casei de Cultură a sindicatelor era gata, pusă în poziția de opțiune între reparații generale la sală și sediul propriu (subvenția era asigurată) si varianta de chiriaș al noului edificiu, conducerea teatrului (director Cristian Pârvulescu) alege cea de-a doua posibilitate. Astfel, se perfecta un contract cu administrația Casei de cultura de acces la scenă trei zile pe săptămână si alte zile în măsura posibilităților, în schimbul unei sume drept chirie. Contractul se reînnoia de la o stagiune la alta. Pe de alta parte, la începutul anilor ’70 când s-a demolat aripa dreaptă a străzii Mihai Viteazul pentru a face loc Laminorului Bluming, teatrul nu mai era proprietar de sală, ci doar al unui sediu administrativ, primind în

schimbul acestuia un spațiu mult redus. Acest local fiind evident impropriu pentru a fi sediul unui teatru profesionist, oficialitățile municipale găsesc o formulă de ameliorare: acordarea unui alt sediu administrativ (în 1978) la etajul tronsonului sălii polivalente din piața 1 Decembrie 1918, câștigând față de suprafața de funcționare precedenta doar o sală de repetiție. Dar cum pe acest nou spațiu nu au fost întocmite acte de proprietate, teatrul riscă să fie evacuat de proprietarul notificat în documentele oficiale. La un moment dat, s-a vorbit și chiar s-a scris despre ridicarea unui edificiu teatral la Reșița, dar totul a rămas la nivelul promisiunilor.

Prin adresa nr. 403/ 1990, Inspectoratul pentru Cultură al Județului Caraș-Severin solicită Ministerului Culturii și Primăriei Reșița aprobarea pentru înlocuirea vechii denumiri Teatrul de Stat din Reșița cu o nouă denumire: Teatrul municipal „G.A Petculescu” (denumire sugerată cu ani în urmă de prof. Petru Oallde). Noua denumire intră în vigoare odată cu aprobările date de Ministerul Culturii și respectiv Primăria Reșița în 1990. Două decenii mai târziu, teatrul reșițean se mută în sediu nou, într-o bijuterie arhitecturală a municipiului de pe Bârzava, Palatul Cultural.

Palatul Cultural din Reșița are o istorie veche și este singura clădire din județ cu influențe arhitecturale neobrâncovenești. Clădirea, construită între anii 1928-1929, a fost proiectată de către Iosif Victor Vlad , n.8 februarie 1889 Lugoj – d. 27 decembrie 1967- Timișoara. Arhitect, inginer constructor, profesor universitar la Universitatea Politehnică Timișoara. Este cunoscut ca întemeietor al Facultății de Construcții din Timișoara și ca proiectant al mai multor biserici ortodoxe din Banat și Transilvania. Ex: Catedrala ortodoxă Înălţarea Domnului din Târgu Mureş, Biserica ortodoxă din Mehala – Timişoara sau Biserica ortodoxă din Iosefin.

Construcţia a apărut din dorinţa populaţiei române din Reşiţa de a da replică la activitatea culturală a germanilor din Reşiţa Montană.Pe plan cultural, în Reşiţa au apărut în primul rând corurile, apoi estrada, fanfara, opereta şi, mai târziu, teatrul, cu echipe de amatori şi echipa proprie de actori profesionişti.În fapt, Palatul Cultural a fost construit de Asociaţia Urbarială a Plugarilor Români din Reşiţa Română (înfiinţată în anul 1892), ca loc de manifestare pentru Reuniunea de Cântări, Lectură şi Muzică a Plugarilor Români din Reşiţa Română (înfiinţată în 1894) şi care a fost donat pe atunci proaspăt înfiinţatei Asociaţii Culturale a Plugarilor Români din Reşiţa Română (în 1932). Potrivit statutului adoptat, scopul asociaţiei era de “înfiinţarea unei biblioteci, acordarea de burse pentru elevii români şi sprijinirea Reuniunii de Cântări, Muzică şi Literatură a Plugarilor Români din Reşiţa Română”. Putea dobândi calitatea de membru al asociaţiei “orice cetăţean român cu drept de competenţă în izlazul urbarial din Reşiţa Română”.în 1895, s-a constituit Corul plugarilor din Reşiţa Română, sub denumirea „Reuniune de Cântări, Lectură şi Muzică a Plugarilor din Reşiţa Română”, care avea drept motto:

„Grija noastră să ne fie

Munca rodnică și vie

Înțelegere între frați

Ani mulți și netulburați”

În anul 1929, planul clădirii suferă unele modificări, făcute de arhitectul Constantin Purcariu, de asemenea din Lugoj. Sfinţirea Palatului Cultural a avut loc în data de 29 iunie 1930, de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, care sunt, de altfel, şi patronii spirituali ai oraşului.La Palatul Cultural s-au ţinut, încă de la înfiinţare, spectacole corale, de dans, teatru, vodevil şi chiar operetă, dar a fost şi loc de întâlnire a vechilor reşiţeni la şezători şi baluri. În incinta clădirii a funcţionat, mai apoi, şi un cinematograf.

Clădirea a fost concepută ca o sală de spectacole, cu scenă, balcon, interior perimetral sălii şi spaţii adiacente ataşate pe lateralele sălii, cu funcţii de birouri, săli de repetiţie şi ateliere. Sala a avut funcţia iniţială de sală pentru activităţi culturale pentru Reuniunea de Cântări a Reşiţei. În anii ’70, când a fost reamenajată şi transformată în cinematograf, s-au realizat gradene interioare pentru asigurarea unghiului de vizibilitate, s-a intervenit în dosul scenei cu o structură în cadre din beton armat, cu subsoluri, parter şi etaj şi o scară din beton armat care leagă toate nivelurile. În 1982, se pornesc lucrări de reparaţii capitale, odată cu modernizarea centrului civic al municipiului Reşiţa. Ciclul normal de garanţie a clădirii este evaluat la 70 de ani. Prin lucrările de reparaţii executate în 1982, ciclul de verificare şi garanţie s-a prelungit până în anul 2004. Lucrările de reparaţii capitale executate în această perioadă au constat în finisări exterioare, zugrăveli interioare şi căptuşire cu straturi fono-absorbante la pereții sălii, dar și transformarea de la pardoseala orizontală în pardoseală cu pantă şi gradene. Clădirea nu a mai fost apoi folosită din anul 2000. Cinematograful a devenit nerentabil, chiriaşii au fost eliminaţi, dar au existat şi diferende pe tema statutului şi a proprietăţii asupra clădirii, aşa că a fost închis publicului.
Pentru a putea fi reabilitat şi modernizat, Palatul Cultural din Reşiţa a fost trecut în proprietatea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a început lucrările în anul 2007. Pe 15 decembrie 2010, a avut loc, putem spune, reinaugurarea Palatului Cultural din Reşiţa şi de atunci în acea cladire îşi are sediul Asociaţia Culturală Reşiţa Română şi Teatrul de Vest,locul unde se desfăşoară majoritatea evenimentelor artistice şi culturale din municipiu.

Imagini din anii 1949-1950, din spectacolele “Minerii”  de Mihail Davidoglu, “La Ilie bun si vesel” de Ion Damian si “Cetatea de foc”
Mulțumim domnului Cristian Pepino pentru aceste fotografii.