Dracula la pensie

Dracula la pensie
Regia și scenografia: Richard Navarro
Distribuția:
Dracula: Robert Danci/ Claudiu Gabor
Frida: Ioana Dobrea
Chiquitine: Cezara Crețu

Un spectacol care dezvăluie povestea unui actor care încă se identifică cu personajul jucat, Dracula, și care retrăiește momentele sale de glorie, adoptând o viață precum a bătrânului conte, izolat de lume. Singurele persoane alături de care își petrece zilele sunt fiica sa și guvernanta. „Dracula la pensie” este un tribut adus marilor artiști ai cinematografului mut din prima jumătate a secolului XX, precum Charlie Chaplin, Buster Keaton și Jaques Tati, întrucât jocul actoricesc este bazat pe comedia gestului, evocând totodată și o profundă melancolie și tandrețe.

Richard Navarro este un regizor francez, în prezent fondator și regizor al grupului zOrozora din cadrul Cie les Inédits, grup format din 3 muzicieni-actori absolvenți ai Conservatorului Național din Paris și al Conservatorului Regal din Bruxelles, alături de care a avut peste 300 de spectacole în Franța și Europa, fondator și regizor asociat cu Cio Teatro para un instante de Granada – Spania, alături de care a produs zece spectacole care au avut numeroase turnee în Franța, Spania și Europa. De asemenea, Richard Navarro a ținut cursuri de teatru burlesc și de clovnerie, iar din 1987 până în 1998 a fost director al Théâtre de Poche din Grenoble.

Durata: 1h
Vârsta recomandată: +6
Data premierei: 22.04.2023/23.04.2023

Skip to content