Opinii de spectator

.

 

 

 

 

,,După repetiție”
de Ingmar Bergman

Cortina se ridică… prilej pentru spectatori să vadă scena, ce sugerează sfârșitul unei repetiții, încărcată până la refuz cu obiecte ce ar putea fi identificate ca recuzită. Aceasta devine, după o formulă de teatru în teatru, decorul piesei ,,După repetiție”. Undeva în fundal, întins pe o banchetă, își odihnește oasele îmbătrânite mister Henrik Vogler, personajul în jurul căruia se construiește piesa ,,După repetiție”, un regizor pasionat de munca lui, care rămâne adesea în teatru după ce actorii au plecat, meditând asupra piesei la care lucrează. Poate avea orice vârstă, de la 50 de ani în sus. Lângă el se află un stativ pe care se vede deschisă o copie a piesei. Pare a fi rămas singur, într-un spațiu în care nu se mai întâmplă nimic. În peisaj apare însă o tânără care-și caută cu disperare brățara pierdută prin dezordinea de pe scenă. Este Anna Egerman, talentata actriță care joacă rolul principal în piesa a cărei repetiție tocmai se terminase. Ușor, ușor, scena prinde viață, iar comunicarea dintre personaje se deschide destul de firesc într-o notă oarecum pedagogică, ca între un elev și maestrul său. Dialogurile purtate ating subiecte de poetică teatrală, vorbesc despre meserie, despre vechi și nou în artă, relațiile de putere creatoare dintre regizor și actori, viața privată și viața scenică, diferențele dintre teatru, care îngăduie regia ca reinterpretare, și muzica clasic. Replicile conțin cu siguranță concepțiile lui Bergman despre arta scenică. „Eu mă folosesc de toate mijloacele ca să vă fac pe voi să funcționați. Asta e meseria mea. Și, în plus, singura mea bucurie adevărată“, îi spune bătrânul Vogler tinerei actrițe Anna. Pentru Bergman teatrul înseamnă trei lucruri, pe care le enumeră cu această ocazie: „Cuvântul, actorul, spectatorul. E tot ce trebuie pentru ca minunea să aibă efect“.
Alternând de la stilul îngăduitor la cel autoritar, conflictual sau manipulator, în funcție de subiectul abordat, dialogul alunecă ușor și aproape inevitabil către un deznodământ previzibil. Se deschide astfel imaginea unei relații extrem de complicate din care fac parte Vogler – bătrânul regizor, Anna – tânăra actriță, și mama acesteia, Rakel, o actriță ajunsă la vârsta maturității, cu o viată sentimentală foarte agitată și o relație de familie care a contribuit din plin la accentuarea dezechilibrului psihic căpătat pe parcursul unei cariere de excepție! O carieră în care sensibilitatea i-a fost mereu afectată de intensitatea trăirilor, emoțiile, spaima sau complexitatea personajelor cărora a trebuit să le dea viață. Succesul Rakelei s-a construit pe renunțări permanente, sacrificii și excese de energie psihică și fizică care au consumat-o prematur, ajungând acum, la vârsta de 46 ani, în situația de a se bucura pentru roluri minore obținute doar din bunăvoința unui fost iubit, cum este și Henrik Vogler.
Deodată realizăm că vraiștea de pe scena, ușor de intuit chiar și prin semiobscuritatea luminilor, este aidoma cu vraiștea din sufletele personajelor, fiecare dintre aceștia trăindu-și propria dramă în strânsă corelare cu dramele celorlați. Din aceasta perspectivă putem spune că „După repetiție” este o reprezentare a artistului la apogeul carierei sale, pentru care teatrul și locul lui pe scenă este viață, iar orice altceva este iluzie. Este, în același timp, o poveste dramatica montată cu multă măiestrie de regizorul, cetățean de onoare al județului Caraș Severin, Ioan Cărmăzan, care dovedește că poate să folosească scena unui teatru cu aceeași eficienta precum un platou de filmare. Este cea de-a treia piesă regizata de maestru, după ce a mai montat două capodopere ale dramaturgiei universale, Romeo și Julieta, tragedie scrisă de William Shakespeare, și Pescărușul lui Cehov. Scenografia piesei a fost realizată de Inocențiu Ieremia, care este la primul său spectacol pe o scenă profesionistă de teatru. A ales o scenografie simplă, convingătoare, care răspunde foarte bine concepției regizorale, dar și dorinței deja exprimate, a echipei manageriale, de a juca această piesă și pe alte scene din județ, sau chiar din tară.
Și… pentru că scena aparține actorilor, este obligatoriu să dăm cezarului ce este al său făcând reverențele necesare în fața unor oameni care de-a lungul vieții trăiesc bucuriile și dramele tuturor personajelor cărora le dau viață.
Personal, m-am bucurat să-l revăd iarăși pe scena, într-un rol important, pe Florin Ruicu, cel care ne-a încântat în multe spectacole, dar care, în ultimul timp, părea că-i este tot mai greu să-și regăsească spiritul de altă dată! A făcut un rol bun, și sunt convins că, dacă va primi încrederea necesară, nu peste mult timp ne va entuziasma iarăși cu harul său de necontestat.
Elisa Pârvan a întrat foarte bine în pielea personajului Anna, o actriță tânără, frumoasă, cinică, calculată, disponibilă pentru orice compromis care sa-i asigure succesul în carieră. S-a mișcat foarte bine în scena, a fost naturală și convingătoare în momentele de ironie, curiozitate, naivitate, cinism, și, ce este mai important pentru viitorul ei, a lăsat impresia că se simte foarte bine pe scenă. În ce o privește pe Alina Ilea, apreciez ca magistral modul în care joacă rolul lui Rakel, mama Annei. Trăirile Rakelei, sensibilitățile acesteia, momentele de furie care alternează într-un ritm amețitor cu cele de tristețe, exuberanță, fascinație senzuală, iluzii și decepții, forță, slăbiciune, îi oferă Alinei Ilea șansa unui adevărat recital actoricesc, pe care aceasta nu-l ratează ci dimpotrivă reușește să ridice calitatea spectacolului la un nivel foarte înalt, care merită toate aplauzele unei săli arhipline. Nu poate fi decât de bun augur faptul că Alina Ilea a devenit un colaborator frecvent al Teatrului de Vest din Reșița, pentru că pasiunea, profesionalismul și talentul acesteia pot contribui din plin la eforturile, deja vizibile, de a readuce teatrul reșițean în galeria teatrelor apreciate la nivel național.

Marian Apostol

Informarea publicului privind programul spectacolelor si piese de teatru excelent interpretate. Am o fetita care de la 1,8 ani va urmareste,in piesele de teatru,este fana scenetei Cei 3 purcelusi.Azi are 2,1 luna si a vazut din nou piesa,la fel de captivata este,nici bâza nu se aude! Sunteti cu adevarat o echipa de actori foarte, foarte buni! Am mai participat si la alte teatre din tara,dar reperul de comparatie pentru excelent ,tot Teatrul de Vest a ramas.

Nagy Ofelia

Un teatru mic cu ambiţii majore. Are o perspectivă dramaturgică excelentă, propunând piese de o mare sensibilitate , cu nume de autori foarte buni dar nu prea jucaţi, cu adresabilitate publicului reşiţean care e unul special, dar mai aes pentru propunerile ce stimulează creativitatea regizorilor din jurul nostru. Un teatru cu deschidere spre lumea contemporană.

Călin Chincea

Spectacolele Teatrului de Vest sunt super,iar actorii nostti foarte talentati.Resiteni,mergeti la teatru,merita!

Neta Puian

Piese de excepție, actori minunați si o scenă modernă.

Ioan Iancu