„PRESIDENTELE - sau Doamnele preşedinte”, de Werner Schwab

Teatrul de Vest Reşiţa
prezintă
Duminică, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Palatul Cultural din Reşiţa:

PREMIERA

„PRESIDENTELE - sau Doamnele preşedinte”, de Werner Schwab, în regia lui Geirun Tino.
 

Spectacolul „PRESIDENTELE” prezintă drama a trei femei trecute de prima tinereţe, aflate în condiţie mizeră, însă, care, nu renunţă la visuri. Speranţele lor nu depăşesc limitele vieţii sordide pe care au trăit-o, însă, personalităţile lor diferite le împing spre un conflict ireconcilabil, iar demolatoarea viselor celorlalte două va avea un destin tragic.

„PRESIDENTELE” este un spectacol dens, violent, cumplit. Măştile sunt aruncate şi speranţele devin sursă de răutate pură, într-o lume mizerabilă. Limbajul şi gestica sunt explicite, spectacolul nefiind recomandat tinerilor sub 16 ani şi persoanelor pudibonde.

Distribuţia: Camelia Ghinea, Ana-Maria Cizler, Andrada Samoilă.